Va prezint un model de boiler tank in tank din otel inoxidabil / inox care m-a incantat din punct de vedere constructiv, calitativ si eficient.
Principiul Tank in Tank si functionare
Un boiler tank in tank este un boiler compus dintr-un rezervor de apa calda menajera imersat total intr-un rezervor extern ce contine agentul termic. Peretele tancului intern este el insusi un schimbator de caldura intre circuitul primar ( cel conectat la cazan ) si apa menajera care trebuie incalzita. Boilerul este conectat la circuitul primar iar termostatul boilerului imersat in tancul de a.c.m. porneste pompa dintre boiler si centrala termica cand temperatura apei calde menajere scade sub temperatura setata ( in mod normal temperatura se seteaza la 60°C ) . Caldura generata de centrala termica este transferata apei din tancul interior prin schimbatorul de caldura ( peretele tancului ) pana se atinge temperatura dorita.
Legenda:
1. Aerisitor
2. Rezervor exterior din otel ce contine agentul primar
3. Iesire apa calda menajera
4. Teaca termostat ( otel inox )
5. Izolatie din polistiren expandat
6. Capac din polipropilena
7. Izolatie din spuma poliuretanica moale
8. Rezervor interior din otel inoxidabil de 1,5mm
9. Racord recirculare apa calda menajera
10. Retur circuit primar
11. Intrare apa rece de alimentare
Otelul inoxidabil
Tancul / boilerul de a.c.m este confectionat din otel inoxidabil ceea ce ii ofera acestuia o rezistenta exceptionala la coroziune fara a necesita anod de protectie din magneziu. Aceste boilere din otel inoxidabil se recomanda in cazul apelor extrem de corozive / calcaroase si rezista la ape corozive cu un continut de cloruri de pana la 2000 mg cloruri / litru. Inoxul, deoarece este si un material folosit in spitale, industria farmaceutica si alimentara, confera increderea prepararii apei calde in conditii maxime de igiena.
Debit mare si stabil de apa calda menejera
Suprafata mare de schimb de caldura, adesea dubla fata de cea a unei serpentine ( in cazul boilerelor clasice cu serpentina ), permite folosirea intregii puteri generata de centrala termica pentru a incalzi apa calda menajera foarte repede. Astfel apar mai putine intreruperi ale functionarii cazanului pe perioada incalzirii boilerului, cu avantaje in durata medie de viata marita a cazanului, economie de combustibil si emisii reduse de noxe. Totodata se reduce perioada de timp in care instalatia de incalzire nu functioneaza. Spre exemplu, un boiler tank in tank din otel inoxidabil de 160 l, va avea pentru 40KW putere termica absorbita, la 40°C, un debit in prima ora de 1350 l /min si un debit continuu de 1132 l / min. Comparativ cu un boiler clasic de aceleasi dimensiuni, dar cu serpentina, debitul boilerului tank in tank din otel inoxidabil este aproape de 2 ori mai mare.
Stocare minima. Pierderi de caldura reduse.
Multumita caracteristicilor deosebite de transfer de caldura ale sistemului tank in tank, volumul de apa stocata a putut fi redus, rezultand un boiler mult mai compact, si implicit, cu pierderi de caldura mult mai mici, prin peretii exteriori.
Autodetartrant – eficienta si durata de viata ridicata
Fiecare consum de apa calda menajera creaza o scurta reducere a presiunii din tank ( in momentul deschiderii robinetului ), urmata de o usoara crestere a presiunii ( in momentul inchiderii robinetului ). Intrucat tancul interior este liber in miscare, nefiind fixat decat la partea superioara, el se contracta si de destinde ( foarte putin ) sub influenta acestor schimbari de presiune si impiedica formarea / depunerea calcarului pe suprafata sa. Testele de laborator efectuate de catre producatorul ACV – Belgia, precum si feed-back-ul clientilor care au achizitionat acest model de boiler, au confirmat ca aceste boilere tank in tank din inox previn cu adevarat formarea depozitelor de calcar pe peretii interiori fata de sistemul treditional de boiler cu serpentina, care necesita frecvente curatari ale stratului de calcar. Datorita acestei detartrari, eficienta transferului de caldura ramane constanta si debitul de apa calda ramane ridicat pe toata perioada de utilizare a instalatiei.
Anti-legionella
Bacteriile numite legionella sunt micro-organisme ce cauzeaza afectiuni grave ale tractului respirator. Intrucat aceste bacterii prolifereaza intr-o apa cu temperaturi cuprinse intre 20°C si 45°C este recomandat ca intotdeauna sa se stocheze apa calda menajera la peste 60°C. In plus, sistemul tank in tank previne formarea acelor zone cu apa calduta de la baza boilerelor cu serpentina intrucat chiar si baza tancului interior este suprafata de schimb termic si ramane la temperatura boilerului, de regula intre 60°C si 80°C. Astfel, fiecare boiler tank in tank asigura o apa calda fara legionella si sigura pentru consumator.
Fara intretinere
Datorita rezervorului din otel inoxidabil boilerul nu necesita anod de protectie din magneziu, care este consumabil si nici operatiuni ulterioare de service pentru inlocuirea acestuia la consumare, iar proprietatea de autodetartrare elimina nevoia de curatare regulata a acestui tip de boiler.
Monoenergie, bienergie si multienergie
Gama de boilere tank in tank din otel inoxidabil cuprinde mai multe modele:
- boilere monoenergie – functioneaza doar pe baza agentului termic provenit de la centrala termica
- boilere bienergie – pe langa posibilitatea functionarii pe agent termic aceste boilere au imersata o rezistenta electrica in circuitul primar; prin inserarea rezistentei electrice in circuitul primar se elimina posibilitatea aparitiei depunerilor de calcar pe rezistenta, marind astfel considerabil durata de viata a acesteia si reducand necesitatea interventiilor de service; de asemenea in cazul functionarii cu agent termic de la o centrala termice cu functionare pe combustibil lemnos / lemn, se ofera si varianta ca pe timp cald / de vara sa nu se faca foc in centrala termica si boilerul sa furnizeze apa calda prin incalzirea cu ajutorul rezistentei electrice
- multienergie – apa calda menajera se poate incalzi de la agentul termic de la centrala, rezistenta electrica sau de la serpentina imersata in partea de jos a boilerului; aceasta serpentina imersata se poate conecta la diverse surse de energie, printre care: energie solara / instalatie cu panouri solare, energia reguperata de la o unitate de conditionare a aerului, pompa de caldura.
Nu va luati Ariston. Sunt cele mai slabe centrale temicre. Eu mi-am furat-o cu un Ariston si la fel a patit si un cumnat de al meu. Nu l-am ascultat pe instalator cand mi-a zis sa-mi iau Viessmann sau Buderus sau Vaillant si pentru 3 milioane mai putin am facut gresala sa iau Ariston. In 4 ani de cand am centrala termica cred ca s-au facut vreo 10 interventii, bineinteles iarna cand aveam nevoia cea mai mare de caldura si mai am si copil mic, atat in garantie si dupa terminarea garantiei. Numai panoul centralei cred ca l-au schimbat de vreo 4 ori. Singura chestie care mi-a placut este ca cei de la service-ul lor sunt foarte amabili cu toate ca i-am si injurat de cateva ori, sigur ca nu din cauza lor, de draci. Si ei mi-au spus ca s-au saturat pana in gat sa tot repare modelele astea, ca din 100 vandute au interventii cel putin la 50 si nu o data, de mai multe dati si la ce sa te astepti pentru unii care fac si frigidere si masini de spalat si cuptoare si centrale deci nu Ariston